Obiectiv macro - La ce foloseste un obiectiv macro
La ce foloseste un obiectiv macro dedicat?
Definiția clasică a unui obiectiv macro este una care are un raport maxim al factorului de mărire de cel puțin 1:1, sau „1x” în specificațiile obiectivului. Acest lucru înseamnă că un subiect poate fi reprodus la dimensiune maximă pe senzorul de imagine al camerei. Un obiect de 10 mm poate fi proiectat pe senzor ca o imagine de 10 mm când obiectivul este suficient de aproape de subiect.
Un raport maxim al factorului de mărire de 1:2 sau „0,5x” ar însemna că dimensiunea maximă pe care o imagine a aceluiași obiect de 10 mm ar proiecta-o pe senzor va fi de 5 mm sau doar jumătate din dimensiunea sa reală.
Factorul de mărire al oricărui obiectiv este determinat de distanța focală. Pentru macrofotografie suntem, de asemenea, preocupați de cât de aproape putem ajunge faţă de subiectul nostru. Acești doi factori, distanța focală și distanța minimă de focalizare, determină raportul maxim al factorului de mărire al obiectivului.
Denumit uneori „raport de reproducere”. Cu cât puteți ajunge mai aproape de subiect cu un obiectiv cu o distanţă focală dată, cu atât mai mare va fi raportul factorului de mărire pe care îl veţi obţine.
Ce alte caracteristici mai au obiectivele macro si pe care ar trebui să le cunoaşteţi?
Obiectivele macro - sunt concepute special pentru a oferi o performanță optică si optimă la distanțe foarte scurte de focalizare și vor fi, de obicei, mai clare de aproape. Dar asta nu înseamnă că le puteți utiliza numai pentru fotografia macro. Multe obiective macro sunt capabile şi de performanțe excelente atunci când fotografiați subiecte normale la distanțe normale. De exemplu pentru portrete.
O altă caracteristică importantă a obiectivelor macro utilizate la distanţă mică este faptul că acestea au o adâncime foarte mică a câmpului. Acest lucru înseamnă că trebuie să fie focalizate cu foarte mare atenţie pentru a obţine detaliile dorite cu focalizare perfectă. Un trepied poate face focalizarea mai uşoară în unele situaţii.
S-ar putea să fie nevoie să închideţi puţin diafragma pentru a obţine o adâncime suficientă a câmpului în cazul unor subiecţi. Cu toate acestea, adâncimea redusă a câmpului poate constitui un avantaj - Evidenţiind detaliul esenţial focalizat, în timp ce fundalul care distrage atenţia este defocalizat şi mascat.
Distanța minimă de focalizare și de lucru a unui obiectiv macro
Specificaţia „distanţă minimă de focalizare” a obiectivului poate fi confuză. Distanța de focalizare minimă este măsurată de la subiect la punctul focal posterior al obiectivului, care se află la planul senzorului de imagine în corpul aparatului foto. Termenul de „distanță de lucru” e utilizat pentru a descrie distanța dintre subiect și elementul frontal al obiectivului.
De exemplu:
In funcție de grosimea corpului camerei și lungimea obiectivului, aţi putea avea doar câțiva centimetri de distanță de lucru. Atunci când focalizarea e la distanța minimă pentru a realiza o fotografie macro 1:1. Apropierea atât de mare de subiect poate face iluminarea dificilă.
Sunt disponibile bliţuri macro speciale și reflectoare inelare pentru a depăși acest tip de probleme de iluminare. Focalizarea poate fi dificilă dacă subiectul sau camera se mișcă şi există si posibilitatea să speriaţi vieţuitoarele care vă sunt subiecte de la asemenea distanțe apropiate.
Dacă un obiectiv este specificat ca având minim 0,2 m (20 cm) de focalizare la distanță.
Obiectiv macro - La ce foloseste un obiectiv macro
Obiectiv macro - La ce foloseste un obiectiv macro
poate te intereseaza si: Wildlife Photography cu obiectiv 50mm-caprioare
- Gobe Neutral Density-Filtru ND 1000-Gobe 67mm
- Golden hour – Fotografie in Natura-Wildlife
- Cum sa fotografiezi căprioare – Wildlife Photography
- Fara emotie alaturi de SanDisk Extreme Pro
cateva informatii si aici:
Mai multe sfaturi in alegerea unui obiectiv macro gasiti aici